Ingrediente
- 1/2 cană nuci/alune de pădure tăiate mărunt
- 1 1/2 cană făină
- 1/2 cană ulei de măsline
- 2 ouă mari
- 3 banane bine coapte
- 3/4 cană miere
- 1 linguriță praf de copt
- un praf de sare
- 10 prune uscate tăiate mărunt
- 1 linguriță scorțișoară
- 1 linguriță esență de vanilie
Pași
1. Pasăm bananele cu o furculiță după care le amestecăm cu uleiul, mierea, vanilia și cele 2 ouă.
2. Combinăm ingredientele uscate: alunele, prunele, făina, sarea, praful de copt, scorțișoara.
3. Punem amestecul uscat peste cel umed și amestecăm totul bine. Turnăm compoziția într-o formă unsă cu unt și tapetată cu făină.
4. Introducem prăjitura în cuptorul preâncălzit la 180 de grade pentru 40-50 de minute. Facem testul cu scobitoarea care trebuie să iasă curată.
5. Lăsăm checul la răcit în formă, după care îl scoatem și îl decorăm fie cu ganach de ciocolată, fie cu zahăr pudră.
Așa arată checul meu pe secțiune. Este foarte gustos, aromat și sănătos.
Poftă bună!!!
Salutare,
Mi se pare foarte faina reteta ca are nuci si ulei de masline, dar por inlocui mierea cu altceva? Inca alaptez bebe 10 luni.
Mamele pot mânca miere în timp ce alăptează, cu condiția ca aceasta să fie pasteurizată.Daca o folosesti in aceasta reteta ea este supusă unei temperaturi inalte care distruge, in cazul in care ar exista, bacteria Clostridium perfringes. Eu zic că poți să folosesti mierea fără probleme. Mierea poate fi înlocuită cu sirop de agave, zahăr, stevia.