Ingrediente pentru crustă
- 250g biscuiți oreo
- 60g unt topit
Ingrediente pentru umplutură
- 680g brânză de vaci pentru prăjituri la temperatura camerei
- 140g zahăr
- 1 fiolă esență de vanilie
- 400ml frișcă lichidă
- 200g biscuiți oreo
Ingrediente pentru ganache
- 120g ciocolată
- 120ml frișcă lichidă
Pași
1. Mai întâi facem crusta. Cu ajutorul unui robot de bucătarie mărunțim biscuiții oreo.
2. Amestecăm biscuiții mărunțiți cu untul topit. Punem tot amestecul într-o tavă cu diametrul de 21cm. Nivelăm crusta cu ajutorul unei linguri și apoi o dăm la frigider.
3. Pregătim umplutura. În vasul unui robot de bucătărie adăugăm brânza, esența de vanilie și zahărul. Amestecă totul 5 minute și ne asigurăm că nu rămân cocoloașe de brânză.
Eu am folosit brânză de la Lidl specială pentru prăjituri. De obicei cheesecake-ul se face cu cremă de brânză, de exemplu Almette cu smântână sau Philadelphia. Cum aveam această brânză în frigider am zis să o încerc la acest cheesecake.
4. Adăugăm smântâna lichidă și batem totul cu mixerul până când amestecul își dublează volumul și se îngroașă.
5. Tăiem 200g de biscuiți oreo în bucăți mici.
6. Adăugăm biscuiții și îi încorporăm ușor cu ajutorul unei linguri.
7. Turnăm umplutura peste crustă și o nivelăm.
8. Pregătim ganache-ul. Punem smântâna lichidă pe foc și o ținem până când începe să fiarbă. O luăm imediat și o turnăm peste ciocolată. Acoperim totul și lăsăm ciocolata să se topeasca de la sine.
9. Amestecăm ganache-ul cu un tel, îl lăsăm la răcit, după care îl turnăm peste cheesecake.
Introducem cheesecake-ul în frigider pentru cel puțin 12 ore. Deoarece nu conține gelatină are nevoie de mai mult timp pentru a se întări.
Așa arată prăjitura după ce am scos-o din formă. Am folosit o frigăruie de lemn pentru a o desprinde de pereții acesteia.
Pentru decor am folosit frișcă la tub de la Pilos. Vă recomand să o folosiți și voi doar în momentul când serviți tortul deoarece aceasta nu își păstrează forma mult timp.
Cam așa arată tortul meu decorat. Este foarte gustos și a ieșit bine cu brânza de vaci de la Pilos.
Vă recomand să îl păstrați la congelator după ce l-ați scos din formă deoarece există riscul să se destrame. Dacă doriți să evitați acest inconvenient adăugați în crema de brânză 20g gelatină dizolvată în 100ml lapte călduț. Mie personal îmi place mai mult crema fără gelatină deoarece este mai aerată și mai fină.
Vă doresc poftă bună!!!
0 Comments