Ingrediente pentru aluat
- 3 sfecle roșii mici
- 2 ouă
- 75ml suc de lămâie
- 60ml ulei
- 230g făină
- 300g zahăr brun
- 1 linguriță praf de copt
Ingrediente pentru glazură
- 160g zahăr pudră
- 150g ciocolată
- 70ml lapte
- 50g unt
Pași
1. Preâncălzim cuptorul la 180 grade C.
2. În vasul unui blender punem sfecla rosie tăiată în bucăți împreună cu uleiul, ouăle și sucul de lămâie. Mixăm tptul bine.
3. Cernem făina pe care o amestecăm cu praful de copt și zahărul.
4. Adăugăm ingredientele lichide peste cele solide. Omogenizăm compoziția care este destul de fluidă.
5. Ungem o formă de copt cu unt și apoi o tapetăm cu făină. Turnăm amestecul și apoi îl introducem în cuptor pentru 35-40 de minute. Facem testul cu scobitoarea care trebuie să iasă curată.
Așa arată prăjitura mea după ce am scos-o din cuptor.
O lăsăm la răcit și între timp pregătim glazura.
Punem toate ingredientele pentru glazură pe foc și în momentul în care amestecul începe să fiarbă amestecăm 1 minut. Apoi oprim focul și o lăsăm la răcit 10 minute, înainte de a glazura prăjitura.
Această prăjitură va fi îndrăgită de cei cărora le place sfecla roșie.
Poftă bună!!!
0 Comments