Ingrediente
- 300g orez pentru risotto
- 500g sparanghel
- 125ml vin alb
- sare și piper după gust
- 1 ceapă galbenă/albă
- 3 linguri de unt/ulei vegetal
- 1/4 linguriță zahăr
Pași
1. Punem 1L de apă la fiert împreună cu zahărul, o lingură de unt/ulei și puțină sare.
2. Îndepărtăm părțile lemnoase ale sparanghelului.
3. Părțiilor lungi, care ne rămân, le tăiem vârful iar pe ele le tăiem în bucăți mici.
4. Când apa începe să fiarbă introducem vărfurile de sparanghel pe care le fierbem în jur de 3 minute. Când vârfurile au fiert, le scoatem cu o spumieră și le punem într-un castron cu apă rece, facem acest lucru pentru a le păstra culoarea verde aprins.
5. În apa în care au fiert vârfurile introducem bucățile tăiate de asparagus și le fierbem 15 minute. După acest timp le scoatem și le transformăm în piure cu ajutorul unui blender.
6. Într-o oală încăpătoare și cu fund dublu călim ceapa. Când aceasta devine translucidă, adăugăm orezul(spălat bine în prealabil). Amestecăm astfel încât fiecare bob de orez să fie acoperit de unt. Adăugăm vinul și fierbem totul până când acesta este absorbit complet, moment în care începem să adăugăm din apa în care a fiert sparanghelul. Apa o adăugăm treptat, pe măsură ce este absorbită de orez. În tot acest timp trebuie să amestecăm. După un timp de circa 15 minute adăugăm piureul și vârfurile de sparanghel împreună cu untul. Asezonăm cu sare și piper. Oprim focul și acoperim oala cu un capac și lăsăm risotto-ul să se odhinească 2-3 minute înainte de a fi consumat.
Așa arată risotto-ul meu la final, este foarte gustos și sănătos.
Poftă bună!!!
0 Comments